Concursul de dans ÎMPREUNĂ PENTRU VIITOR din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) – etapa regională, s-a desfăşurat în acest an la Arad, în data de 29 aprilie 2010.
SNAC – Sistemul Naţional de Acţiune Comunitară – dezvoltă şi promovează activităţile de voluntariat realizate de către elevi şi cadre didactice. La acest concurs de dans participă echipe formate din elevi voluntari, proveniţi din unităţi de învăţământ care derulează parteneriate în cadrul SNAC (grădiniţe, şcoli generale, licee) şi elevi beneficiari (din centre şcolare de educaţiei incluzivă, şcoli speciale, case de tip familial, centre de plasament).
La etapa regională au participat cele 4 echipe câştigătoare la etapa judeţeană, din judeţele regiunii V Vest, judeţul Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara. Echipele mixte, alcătuite din 10-12 elevi (voluntari şi beneficiari) au participat la cele 2 secţiuni ale concursului: dans tradiţional şi dans modern.
Rezultatele, stabilite de juriul de specialitate, format din coordonatorii judeţeni, profesori de specialitate de la Palatul Copiilor din Arad şi coordonatorul regional, au fost următoarele:
Secţiunea dans tradiţional Secţiunea dans modern
– locul I judeţul Caraş-Severin – locul I judeţul Arad
– locul II judeţul Arad – locul II judeţul Bihor
– locul III judeţul Hunedoara – locul III judeţul Hunedoara
Echipele care au obţinut locul I la ambele secţiuni vor participa la Faza Naţională care se va desfăşura în acest an la Constanţa, în zilele de 29-31 mai 2010.
Aradul va fi reprezentat de către echipa de elevi voluntari de la Colegiul Naţional ,, E. G. Birta,, Arad şi elevii beneficiari de la Şcoala Generală ,, Ştefan Cicio-Pop,, Arad.
Aceste activităţi din cadrul SNAC, în care la nivel naţional sunt implicate peste 3 milioane de persoane, atât beneficiari cât şi voluntari din sistemul de învăţământ şi din sistemul de protecţie socială urmăresc egalizarea şanselor, integrarea socială a tuturor persoanelor dezavantajate şi promovarea acţiunilor de voluntariat.
No comments so far.
Be first to leave comment below.