News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

newsarad

În fiecare an, la 29 iunie, Administraţia Naţională a Penitenciarelor sărbătoreşte ,,Ziua personalului din  administraţia penitenciară”, sub patronajul spiritual al  Sfinţilor  Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar.

           Acest eveniment este marcat astăzi, 28 iunie, prin organizarea unei festivităţi în cadrul căreia  directorul unităţii va transmite personalului mesajele din partea conducerii Ministerului Justiţiei şi  a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În cadrul aceleiaşi reuniuni, s-au comunicat  avansãrile în gradul profesional urmãtor pentru un număr de 10 ofițeri și 15 agenți şi s-au acordat diplome de merit pentru cei mai buni lucrãtori de penitenciar, pe domenii de activitate.

            Tot cu această ocazie la baza sportivă a unității se vor desfașura activități sportive (fotbal, tenis de câmp, tenis de masă) la care va participa personalul din unitate.

            Pentru persoanele private de libertate s-au organizat o serie de activități care să marcheze acest moment: concurs tematic, dezbateri pe această temă, film tematic precum și competiții sportive.

Duminica, 30 iunie 2013, începând cu ora 17.30, la capela Penitenciarului Arad, I.P.S. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Aradului, va oficia o slujbă arhierească, la care vor participa atât personalul, cât şi persoane private de libertate.

Prin astfel de manifestări, instituţia penitenciară îşi propune să sublinieze respectul şi aprecierile  sale faţă de activitatea profesională, atitudinea loială a angajaţilor săi precum şi  aportul acestora la creşterea performanţelor activităţii instituţionale, încercând în acelaşi timp să contureze şi să dezvolte, printr-un sistem de valori, norme, tradiţii şi ceremonii, o cultura organizaţionala eficientă.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *