APM Arad informează operatorii economici şi populaţia judeţului Arad că începând cu data de 10.04.2013, în cadrul proiectului Sistem Informatic Integrat de Mediu, se vor pune în funcțiune subsistemele SIM.Webform.Public care asigură fluxul automat de creare şi înregistrare electronică a cererii în cadrul APM/ANPM cu funcţii dedicate de administrare a cererilor privind eliberarea şi/sau revizuirea actelor de reglementare, respectiv SIM.Reglementări de administrare a cererilor, dosarelor şi elementelor componente (adrese, clarificări, note, etc.) din fluxurile specifice interne ale Serviciului Reglementări din cadrul agenţiei de mediu.
În acest context, începând cu data de 10.04.2013 toţi operatorii economici care solicită acte de reglementare vor transmite cereri privind eliberarea/reavizarea actelor de reglementare atât în format tradiţional, pe hârtie, cât şi online (electronic), iar cererile vor fi luate în lucru doar dacă există înregistrată şi copia electronică a acesteia, depusă de către operatorii economici în Sistemul Informatic Integrat de Mediu (SIM).
Din punct de vedere organizatoric, pentru înregistrarea cererilor în format electronic este necesară înregistrarea operatorului economic în portalul SIM, cu drept explicit de acces al aplicaţiei SIM.Webform.Public. Aceste mecanisme de înregistrare şi încadrare a operatorilor economici pot fi consultate pe site-ul http://apmar.anpm.ro.
No comments so far.
Be first to leave comment below.