Jandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Pecica în cooperare cu inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură – Filiala Ardeal, au efectuat o nouă acţiune pe linia combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional în domeniul piscicol.
Pe timpul unui control efectuat marţi 2 octombrie a.c., în jurul orei 19.30, în apropierea localităţii Turnu, a fost prins în flagrant Ştefan I., în vârstă de 49 de ani, în timp ce pescuia cu ajutorul unei unelte de pescuit comercial confecţiontă artizanal, tip coşar. Unealta a fost ridicată în vederea confiscării iar peştele prins, din specia ştiucă şi caras, a fost eliberat în mediul său natural.
Celui în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de ,,deţinerea de către persoane neautorizate a tipurilor de unelte de pescuit comercial”.
Documentele sunt înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.
No comments so far.
Be first to leave comment below.