Biroul Permanent Municipal s-a reunit marţi, 2 octombrie, în cadrul unei şedinţe extraordinare pentru a stabili lista de candidaţi pe colegiile din municipiu, precum şi strategia de campanie pentru alegerile din 9 decembrie. Din cei 41 de membri ai Biroului Permanent Municipal au fost prezenţi 38, întrunindu-se cvorumul necesar pentru ca deciziile luate să fie statutare. Pe Colegiul senatorial 1 s-au supus la vot propunerile de candidatură, ale lui Mihai Răzvan Ungureanu şi, respectiv, Gheorghe Seculici. În urma votului secret, s-a validat propunerea de candidatură a lui Mihai Răzvan Ungureanu, cu majoritate de voturi. Din Comisia de numărare a voturilor au făcut parte doi membri ai Biroului Permanent Judeţean – Iustin Cionca şi Vasile Vasii, iar din partea Biroului Permanent Municipal –Samuel Caba.
Astfel, în cursul zilei de astăzi, reprezentanţii Biroului Permanent Municipal i-au transmis oficial o scrisoare lui Mihai Răzvan Ungureanu, în care i se adresează oficial invitaţia de a candida din partea Aradului pe colegiul senatorial din municipiu.
În ceea ce priveşte colegiile de deputat pentru municipiu, la Colegiul 1 s-a validat candidatura actualului deputat, Lucian Riviş Tipei, iar pentru Colegiul 2 candidatura Claudiei Boghicevici. Pentru Colegiul 3, numele candidatului va fi validat în cadrul unei şedinţe de BPM care are loc astăzi, urmând ca ulterior să se reunească Biroul Permanent Judeţean al PDL Arad, pentru a valida deciziile luate de Biroul Permanent Municipal.
No comments so far.
Be first to leave comment below.