News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

USL cere autorităţilor în drept să soluţioneze cât mai repede cazul de la Vinga, unde cabinetul de medicină veterinară a preşedintelui PSD din localitate, Daniel Bogoşel, a fost vandalizat. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, imobilul a fost vopsit cu inscripţiile PDL şi cu mesaje obscene. Mesajele obscene au fost scrise pe gemurile pe care erau lipite pe interior afişe electorale ale USL.

            „Ceea ce s-a întâmplat la Vinga este un abuz şi o încercare de intimidare, tipică pentru PDL Arad. Nu avem dovezi certe, dar suntem convinşi că atunci când vor fi găsiţi vinovaţii, se va face legăturile cu acest partid care, prin liderii de la Arad şi prin primarii certaţi cu legea din teritoriu, recurge la ameninţări şi intimidări. Infracţiunea pe care au comis-o la Vinga este chiar mai mult decât atât, este un act de violenţă îndreptat împotriva colegului nostru şi a familiei sale. Cerem celor în drept să rezolve repede acest caz, pentru că nu este normal ce se întâmplă. Constatăm din nou că PDL nu acceptă o competiţie democratică, se bazează pe acţiuni în forţă, vrea să se impună prin frică. Este încă un motiv pentru care arădenii trebuie să scape de aceşti indivizi la alegerile din 10 iunie!” a spus Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.

            La Vinga, primarul PDL din localitate a fost declarat incompatibil de ANI, dar a reuşit să se menţină în funcţie folosind tertipuri avocăţeşti pentru tergiversarea unei soluţii definitive în instanţă. Daniel Bogoşel a atacat public neregulile din localitate.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *