“USL a solicitat introducerea pe ordinea de zi a propunerii de înlăturare a Robertei Anastase de la șefia Camerei. E o solicitare pertinentă din partea Opoziției, care de altfel nu urmărește decât intrarea în normalitate, în legalitate, a activităților Camerei, lucru imposibil de realizat cu Roberta Anastase la conducere. Doar că și astăzi, precum în repetate alte rânduri, colegii noștri de la Putere au demonstrat că țin seama de regulament doar când prevederile acestuia sunt în favoarea lor. Astăzi, s-au eschivat prin tot felul de argumente nefondate și nu au supus solicitarea USL dezbaterii plenului. Adevăratul motiv care a stat la baza refuzului reprezentanților Puterii este acela că le era teamă că vor pierde. În timp ce Opoziția era prezentă la lucrări, deputații Puterii erau în sală în procent de maximum 20%. Sunt lași care preferă să fugă!”, afirmă deputatul Ciprian Luca.
Ciprian Luca susține că aceste reacții ale Puterii nu sunt altceva decât gesturi disperate de păstrare a ”ciolanului” pentru cât mai mult timp posibil. “ În disperarea ce i-a cuprins văzând că minciunile și furturile comise nu mai sunt tolerate de români, PDL-iștii strâng cu ultimele puteri de fotoliile la care nu sunt dispuși să renunțe. Indiferent însă de cât de intensă e zbaterea lor, rând pe rând, toți sunt indepărtați de la putere. Boc, Udrea, Blejnar au spart doar gheața. Va veni și rândul celorlalți, în frunte cu Roberta Anastase. Și asta în scurt timp”, a conchis deputatul social democrat.
No comments so far.
Be first to leave comment below.