Mai mulţi cetăţeni din cartierul Bujac au semnalat faptul că Gheorghe Falcă a luat cuvântul în biserică, după slujba religioasă de Florii. Pe bună dreptate, arădenii sunt revoltaţi pentru că nu acceptă ca politicienii să ţină discursuri în biserică, unde oamenii vor să se roage şi să participe la slujbe religioase si mai ales de la oameni care defapt nu aparţin cultului respectiv. „Oamenii au înţeles că discursurile acestea ţin de campania electorală a lui Gheorghe Falcă. Cetăţenii revoltaţi mi-au cerut să iau atitudine pentru ca aceste practici imorale să înceteze. Arădenii cu care am vorbit sunt cu atât mai revoltaţi cu cât apreciază că au fost înşelaţi, minţiţi de către PDL şi Gheorghe Falcă. Personal, mă solidarizez cu aceşti arădeni şi îi cer lui Gheorghe Falcă să nu mai încerce să îşi facă propagandă în biserică. Nu cred că slujbele religioase trebuie folosite de către politicieni ca prilej de a se adresa grupurilor mari de oameni. Dacă Gheorghe Falcă vrea să se adreseze arădenilor, nu are decât să organizeze întâlniri cetăţeneşti. Probabil că evită să organizeze astfel de întâlniri, după ce săptămâna trecută a fost admonestat de către cetăţenii din zona Polivalentă. Sperăm că odată cu apropierea campaniei electorale, politicienii nu vor fi tentaţi să transforme bisericile în tribune pentru partidele politice. Sunt convins că cetăţenii nu îşi doresc acest lucru, ei nu trebuie agresaţi cu mesaje pe care nu vor să le audă. Ştiu că Gheorghe Falcă va spune că acest mesaj este un atac la adresa sa, dar în realitate este un apel sincer la moderaţie şi bun simţ” a spus Ioan Gligor, vicepreşedinte al organizaţiei municipale USL Arad.
Adică ne schimbăm şi religia pentru o funcţie?
No comments so far.
Be first to leave comment below.