News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Călin Bibarţ, prefectul Aradului, a decis prelungirea serviciului de permanenţă la toate primăriile din judeţ până luni, 20 februarie. „Am luat această decizie pentru a ne asigura ca persoanele afectate de vremea de afară au unde să apeleze pentru a cere ajutor 24 de ore din 24. Am cerut tuturor primarilor ca în permanenţă să există o persoană la fiecare primărie, în cazul în care intervin situaţii deosebite, fie cu persoane care au nevoie de adăpost, fie că vor mai cădea ninsori abundente”, afirmă prefectul Călin Bibarţ. Pentru  a se asigura că edilii locali pun în aplicare dispoziţia de a asigura permanenţa la sediile primăriilor, reprezentanţii Prefecturii Arad au efectuat verificări în teren. Astfel, în cursul nopţii de 13 spre 14 februarie au existat localităţi, precum Livada, Şofronea, Zădăreni, Felnac, Frumuşeni, Fântânele, Şagu, unde nu a existat nici o persoană care să asigure permanenţa. „Le-am dat un avertisment primarilor care nu au pus în aplicare dispoziţia de a asigura permamenţa. Următorul pas îl va constitui aplicare de amenzi. Îi atenţionez pe primari că vom cotinua verificările în teritoriu”, spune prefectul Călin Bibarţ.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *