News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad consideră că argumentele Puterii portocalii în favoarea comasării alegerilor sunt absolut aberante şi indică maniera în care PDL înţelege şi tratează mecanismele democratice. „Dacă în opinia Guvernului Boc alegerile, care sunt esenţa democraţiei, reprezintă o sursă de instabilitate, următorul pas este să nu le mai desfăşurăm deloc. La fel de absurd este şi argumentul economiei de 20 de milioane de euro. Pentru PDL, democraţia costă cât o cafea şi o apă plată pe cap de locuitor”, a declarat Ioan Cristina.

Liderul PNL este de părere că economia de 20 de milioane s-ar fi putut obţine mai simplu, de pildă dacă nu s-ar mai acorda finanţare pentru parcuri în păduri şi piscine în sate care nu sunt racordate la utilităţi sau dacă Elena Udrea nu s-ar plimba timp de două săptămâni pe lună prin ţară, promiţând bani primarilor PDL şi clientelei politice. În schimb, Ioan Cristina spune că prin măsurile pe care USL le-a propus la bugetul pe 2012 s-ar fi realizat o economie de 1 miliard de euro.

De remarcat, că USL va introduce moţiuni de cenzură pe proiectele de lege pe care guvernul intenţionează să-şi asume răspunderea. „Guvernul Boc îşi doreşte să stabilească recordul absolut în ceea ce priveşte numărul de asumări de răspundere pe legi importante. După 14 asumări de răspundere pe legi precum Codul Muncii, Legile austerităţii prin care s-au tăiat salariile bugetarilor şi pensiile, Legea Educaţiei, Legea de uniformizare a salariilor din învăţământ în anul 2011, dar şi pentru Codul de dialog social, Emil Boc a anunţat, aşa cum ne aşteptam de altfel, că Executivul îşi va asuma răspunderea pe legea privind comasarea alegerilor, precum şi pe cea referitoare la promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nu ne rămâne decât să introducem moţiuni de cenzură pe aceste proiecte de lege, ca răspuns la modul discreţionar şi dispreţuitor în care conduce ţara această putere portocalie perversă şi demonică”, a declarat Ioan Cristina.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *