News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Presiunile pe care PDL le exercită asupra opoziţiei, prin toate mijloacele şi toate instituţiile statului, sunt arhi-cunoscute. Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, atrage atenţia asupra presiunilor repetate exercitate prin instituţiile publice asupra primarului Dan Şimon, din Şimand. „Colegul nostru este constant ţinta unor atacuri care nu au ca scop decât denigrarea sa. Ultima invenţie este o aşa-zisă agresiune asupra directoarei şcolii din Şimand, deşi există martori care arată clar faptul că nu a avut loc nicio agresiune. Credem că în spatele acestor atacuri se află intenţia PDL de a impune oameni şi decizii prin orice mijloace şi intenţia de a-i discredita pe toţi cei care se opun” a declarat Dorel Căprar.

Primarul Dan Şimon dezminte categoric acuzaţiile care i se aduc din partea directoarei şcolii din Şimand. „Au apărut în presă tot felul de aberaţii şi este momentul să le pun punct. Doamna respectivă mi-a făcut plângere penală, a făcut plângere şi poliţistului care se ocupă de caz, acum se plimbă de la un ziar la altul. Plângerea va fi soluţionată în favoarea mea, pentru că nu am agresat-o în niciun fel pe doamna respectivă” a precizat Dan Şimon.

Diferendul dintre primarul Dan Şimon şi directoarea şcolii pleacă de la faptul că cea din urmă refuză să pună în aplicare hotărârile consiliului de administraţie. „Eu îi cer doar să respecte Legea Învăţământului. Dânsa nu doreşte să pună în aplicare hotărârile consiliului de administraţie, ceea ce este inacceptabil. Am constatat că Inspectoratul Şcolar spune că nu sunt nereguli la şcoala din Şimand, deşi directoarea încalcă legea. De fapt, potrivit legii consiliul de administraţie este cel care decide asupra actelor administrative, Inspectoratul Şcolar trebuie să supravegheze calitatea actului didactic. Deşi legea care a intrat în vigoare la începutul acestui an prevede organizarea unor concursuri pentru ocuparea funcţiilor de directori de şcoli, nu s-au organizat astfel de concursuri, pentru că se preferă numirea discreţionară a acestor directori” a precizat primarul Dan Şimon.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *