News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Deputatul PSD Ciprian Luca ia atitudine față de subiectivismul afișat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în alocarea fondurilor. „Cel mai recent exemplu care dovedește criteriile de acordare a fondurilor de către ministerul condus de Elena Udrea este cazul de la Chișineu Criș. Autoritățile publice locale din orașul arădean au depus toată documentația necesară aprobarii unor fonduri pentru ridicarea creșei cu o capacitate de 40 de locuri. Ba mai mult, consilierii locali au aprobat și trecerea unui lot de teren necesar ridicării construcției respective, în proprietatea ministerului care ar trebui să aloce fondurile. Din păcate însă, demersurile autorităților publice locale se dovedesc a fi insuficiente, atât timp cât edilul șef al urbei este social democrat, lucru care se dovedește a fi un impediment în aprobarea fondurilor de către guvernarea portocalie”, apreciază deputatul Luca.

Deputatul social democrat susține că investiția privind construirea unei creșe în orașul Chisineu Criș este o necesitate și nu un lux, în condițiile în care peisajul economic al urbei este unul vast, unde locurile de muncă nu reprezintă o problemă, unde însă tinerii părinți nu au în grija cui să își lase copiii când sunt la muncă.

„În acest mod înțelege guvernarea Boc în general și ministrul Udrea în special să promoveze munca. Într-o comunitate cum este cea din Chișineu Criș unde somajul este redus și oamenii demonstrează că vor să muncească, autoritățile de la centru franează demersurile administrației locale de a crea un sistem funcțional care să stimuleze forța de muncă. Și asta doar pentru că administrația nu este un portocalie”.

Ciprian Luca a depus pe acest subiect o interpelare în atenția ministrului Elena Udrea. Răspunsul a fost unul clar: investiția de la Chișineu Criș se regăsește în baza de date a ministerului. Cât despre un termen privind finanțarea….Dumnezeu cu mila. „Proiectele rămase nefinanțate în această etapă, printre care se numără și solicitarea Primăriei orașului Chișineu Criș vor fi luate în considerare într-o nouă etapă a Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii”, se arată în răspunsul dat.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *