News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Oferta culturală propusă de Filarmonica Arad pentru această săptămână Oferta culturală propusă de Filarmonica Arad pentru această săptămână
Please follow and like us:
Pin Share

Concertul simfonic de joi, 19 octombrie ora 19:00 îl va avea la pupitru pe Vlad Conta, dirijor al Operei Naționale București, originar din Arad. Acesta va fi însoțit de Rafael Butaru, concert-maestru atât al Filarmonicii “George Enescu” din București cât și al Operei Naționale București.

Tematica principală a concertului este muzica de inspirație iberică: Capriciul spaniol, op. 34, adaptat temperamental la influențele slave și orientale în care Nikolai Rîmski Korsakov și-a desăvârșit creația; intonațiile populare andaluze, materializate în spectaculoasa partitură a lui Manuel de Falla,  „Amorul vrăjitor”, și faimoasele extrase ale operei Carmen de Georges Bizet, desprinse selectiv din cele două suite pentru orchestră, semnate de Ernest Guiraud. Pe lângă acestea, violonistul Rafael va interpreta Concertul în mi minor pentru vioară și orchestră, op.36 de Felix Mendelssohn Bartholdy, o partitură ce depăşeşte convenţionalul secolului al XIX-lea şi care se înscrie în linia ópusurilor celebre, dedicate viorii de Ludwig van Beethoven, Max Bruch, Piotr Ilici Ceaikovski sau Johannes Brahms.

Biletele se găsesc pe: https://www.bilete.ro/concert-simfonic-vlad-conta/concert-simfonic-vlad-conta-19-oct-2023/

Vineri, 20 decembrie ora 19:00, Sala Palatului va găzdui Turneul Național Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia 2023, în Banat și Transilvania

Violoncellissimo, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale din ultimii 20 de ani, condus de violoncelistul Marin Cazacu, Directorul General al Filarmonicii „George Enescu” din București, va urca pe scena Filarmonicii Arad. Biletele pentru concert se găsesc pe: https://www.bilete.ro/turneul-national-clasic-la-puterea-a-treia-violoncellissimo-arad/turneul-national-clasic-la-puterea-a-treia-violoncellissimo-20-oct-2023/ sau la casieria Filarmonicii, luni, marți și joi între 9 și 13, miercuri între 12 și 16, și în zi de concert între 17 și 18:45.

În program se vor regăsi compoziții de Händel, Albinoni, Prokofiev, Piazzola, Offenbach, Sostakovici, melodii precum The Final Countdown sau Bohemian Rhapsody, dar și reinterpretări ale compozițiilor lui Beethoven și Mozart.

Violoncellissimo este ansamblul alcătuit din cei mai buni tineri violonceliști din țară, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești din ultimii 20 de ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu, care, alături de actuali și foști studenți ai săi, a deschis, astfel, un nou drum în promovarea muzicii și tinerilor talentați din România. Unul dintre violonceliștii care vor concerta vineri va fi și arădeanul Radu Sinaci.

Violoncelistul Marin Cazacu este directorul general al Filarmonicii „George Enescu”, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în 1998 a fondat cvartetul Cellissimo, prezent pe scenele portugheze în 2013, la CCB (Lisabona) și Casa da Música (Porto). Maestrul Marin Cazacu a cântat alături de Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Jeremy Menuhin și alții. De asemenea, a avut multiple apariții la festivaluri internaționale precum cele de la Berlin, Hong- Kong, Macao, München, Milano, Osaka, Seoul, Tokio.

Detalii pe: www.violoncellissimo.ro

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *