Starul de cinema Leonardo DiCaprio a preluat o participaţie la Telmont, una din cele mai prestigioase mărci de şampanie din Franţa, a anunţat miercuri acţionarul majoritar de la Telmont, grupul Remy Cointreau, într-un context în care mărcile de lux încheie parteneriate cu celebrităţile pentru a-şi extinde atractivitatea, transmite Reuters.
„De la protejarea biodiversităţii pe terenurile sale şi până la utilizarea în totalitate de energie din surse regenerabile, Champagne Telmont este hotărâtă să îşi reducă radical amprenta asupra mediului, astfel că sunt mândru să mă alătur ca investitor”, a declarat Leonardo DiCaprio într-un comunicat de presă.
În luna februarie 2021, casa de şampanie Moet Hennessy, parte a grupului de lux LVMH, a cumpărat o participaţie de 50% la marca de şampanie Armand de Brignac a starului muzicii rap Jay-Z.
Casa de şampanie Telmont a fost înfiinţată în 1912, iar în luna octombrie 2020 producătorul francez de băuturi Remy Cointreau a preluat pachetul majoritar de acţiuni.
Mărcile de lux din întreaga lume au început să încheie acorduri de parteneriate cu celebrităţi în încercarea de a atrage clienţi mai tineri, un exemplu fiind cântăreaţa Beyonce, soţia lui Jay-Z, care este implicată în brandul de încălţăminte Ivy Park.
Leonardo DiCaprio este unul din cei mai faimoşi actori de la Hollywood, fiind recompensat cu premiul Oscar în 2016 pentru rolul principal în filmul ‘The Revenant’. Alte producţii de succes în care a jucat Leonardo DiCaprio sunt ‘Titanic’ şi ‘Lupul de pe Wall Street’. AGERPRES
No comments so far.
Be first to leave comment below.