Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a anunţat că va sprijini „cu toată experienţa” un partid nou-înfiinţat, Alianţa pentru Patrie, care are ca obiectiv „bunăstarea românilor” şi este animat de „patriotism economic”.
„Prin octombrie am avut o discuţie cu Codrin Ştefănescu (…). Mi-a zis că simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care nu au curaj, de acoperiţi, de infiltraţi, de tot felul de interese împletite care (…) distrug un partid sau îl lasă acolo unde trebuie să fie – 20%. (…) Am zis că sunt de acord şi îl voi sprijini cu tot ce ştiu eu, cu toată experienţa mea politică, administrativă, economică, să se întâmple acest partid. Am găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi, dar cu curaj, care au devenit membri fondatori (…), Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca ca undeva, pe parcursul procedurilor, să se blocheze (…) înfiinţarea partidului. Partidul s-a înfiinţat – se numeste Alianţa pentru Patrie. (…) E un partid la început. S-a născut din lacrimi, deznădejde şi din suferinţă. A noastră, a tuturor. Dar şi din speranţa că încă se mai poate recupera România”, a declarat Dragnea, la Realitatea Plus.
El a susţinut că această formaţiune politică nu va fi naţionalistă şi nu este un partid „făcut degeaba”.
„Principalul obiectiv al acestui partid îl reprezintă bunăstarea românilor şi este animat de patriotism economic. Nu este un partid naţionalist, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, antieuropean sau antiatlantic, dimpotrivă”, a adăugat Liviu Dragnea.
Fostul lider PSD a spus că va discuta cu avocatul său „să analizeze posibilitatea unei acţiuni în instanţă” pentru a se lămuri dacă are sau nu dreptul să ocupe funcţii într-un partid.
„Unii spun că eu nu am voie să ocup vreo funcţie într-un partid. Eu pentru partidul ăsta voi face foarte multe lucruri”, a completat Dragnea. AGERPRES
No comments so far.
Be first to leave comment below.