Acțiuni de verificare a legalității transportului de marfă efectuate de polițiștii arădeni
LocalUltimele stiri 18 august 2021 admin 0
În ziua de 17 august a.c., în intervalul orar 08:00-22:00, poliţiştii arădeni împreună cu reprezentanți ai Consiliului Județean Arad au desfăşurat acţiuni de verificare a legalității transportului public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, atât în mediul urban cât și în mediul rural, în zonele cu risc accidentogen ridicat.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 311 autovehicule, fiind aplicate 123 sancțiuni contravenționale în valoare totală de de 84.690 de lei, dintre care 110 sancțiuni în baza O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 5 sancțiuni în baza O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto, 2 sancțiuni în baza O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor, 4 sancțiuni în baza H.G. 69/2012 privind nerespectarea legislației operatorilor de transport, 2 sancțiuni contravenționale pentru alte nereguli constatate.
De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare, 6 autovehicule fiind imobilizate, 2 pentru depășirea masei maxime autorizate iar 4 pentru nerespectarea timpilor de odihnă.
No comments so far.
Be first to leave comment below.