News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Eleganța desăvârșită prin purtarea rochiei potrivite Eleganța desăvârșită prin purtarea rochiei potrivite
Please follow and like us:
Pin Share

O ținută elegantă este întotdeauna mai greu de ales, însă nu imposibil. Mai ales atunci când ai atâtea variante din care poți alege, lucrurile par a deveni mai simple. Iar cu o rochie care să ți se potrivească din toate punctele de vedere, fii sigură că tragi și cartea eleganței, fără doar și poate.

Rochia este unul dintre articolele de vestimentație care poate oferi purtătoarei cel mai elegant aspect posibil. Cu niciun alt articol de vestimentație nu poți fi atât de elegantă cum ești cu rochia potrivită. Dar ce rochie poți alege pentru a fi elegantă și în același timp confortabilă?

Rochia scurtă pentru o eleganță rafinată 

Primul sfat pe care îl poți primi atunci când vrei să obții un aspect elegant, dar în același timp rafinat și nu extrem de sofisticat este acela de a alege cât mai simplu posibil. Bineînțeles, aceasta în cazul în care nu ai o personalitate exuberantă și te simți confortabil să alegi o rochie cu paiete, cu motive strălucitoare, cu decolteu adânc sau alte asemenea caracteristici.

Dacă ești o persoană căreia îi place eleganța și în același timp vrei să obții un aspect rafinat, alege o rochie dreaptă, fără paiete sau tul, însă poți alege un model cu detalii din dantelă. Chiar și în culori strălucitoare, o rochie scurtă dreaptă este ideală pentru a arăta eleganța rafinată care te caracterizează.

O culoare deosebită va scoate și mai mult ținuta în evidență, așadar poți alege o rochie în culoarea apei turcoaz, o rochie într-un roș sângeriu sau de culoare denim. Dacă vrei o astfel de rochie pentru un cocktail, alege cu gândul că rochia va trebui să asigure echilibrul perfect între ținuta de oraș și eleganța de seară. Nu este ușor să faci alegerea potrivită, dar nici imposibil.

Rochia midi pentru o ținută chic 

Și rochiile de lungime midi pot fi extrem de elegante, chiar dacă aspectul obținut este mai degrabă unul retro. Ba chiar acest aspect a revenit la modă, iar rochia midi poate fi aleasă pentru aproape orice tip de eveniment, atât pentru cele de seară, cât și pentru cele de zi.

O rochie midi mulată oferă purtătoarei un aspect extrem de sexy și modern în același timp, iar una vaporoasă poate fi purtată alături de o pereche de pantofi cu toc înalt pentru un cocktail deosebit. La un astfel de eveniment trebuie să domine eleganța, iar pentru aceasta trebuie să alegi ținuta chic care să evidențieze cele mai mare atuuri ale tale.

Fie o rochie cu spatele decoltat, fie una cu o crăpătură generoasă poate să te facă să arăți din cale-afară de elegantă.

Rochia cu motive din dantelă – mereu elegantă 

Dantela este preferată de cele care vor să obținută o ținută rafinată, de înaltă clasă, iar aplicată pe o rochie lungă mai ales aceasta oferă garanția eleganței desăvârșite. Detaliile dantelate ale rochiilor lasă, de regulă, să se vadă porțiuni de piele, ceea ce face ca ținuta să fie nu numai elegantă, ci și extrem de atrăgătoare.

Mai ales aplicată pe o rochie lungă, cu trenă, dantela are rolul de a evidenția ținuta, de a face dintr-o rochie simplă o rochie deosebită pe care o poți purta la cele mai elegante evenimente.

Detaliile de acest fel pot oferi ținutei și un aspect retro care, deși s-ar crede că este demodat, este unul dintre cele mai râvnite aspecte care se doresc a fi obținute de cele mai pretențioase persoane care țin la ultimele tendințe în modă.

Alegând rochia potrivită ai șansa de a alege eleganța desăvârșită, însă pentru aceasta trebuie să ții cont nu numai de ceea ce ți-ar plăcea să porți, ci și de modul în care poți potrivi diversele aspecte ale rochiei: un decolteu mai adânc, spatele decupat, cu bretele sau mai degrabă fără, cu paiete, cu strasuri sau cu detalii dantelate, lungă sau scurtă…rochia perfectă este cea care se potrivește cel mai bine atât staturii purtătoarei, cât și tipului de eveniment la care urmează să fie purtată.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *