Mihai Fifor : PSD cere imperativ continuarea finanțării PNDL!
PoliticaUltimele stiri 1 iulie 2021 admin 0
PNDL este un program necesar pentru milioane de români din localitățile țării, în special din mediul rural și din urbanul mic, unde posbilitățile locale de finanțare sunt mult mai reduse. Nu există comunitate în România care să nu fi beneficiat măcar de un proiect PNDL prin a fost ridicat nivelul de civilizație – trotuar, asfalt, apă, canal, gaz, energie electrică, grădiniță, școală.
„Anunțul cinic al premierului Florin Cîțu că ”nu se mai face PNDL” ca replică la enunțul lui Ludovic Orban că dimpotrivă, e nevoie de PNDL, ilustrează flagrant disprețul acestora față de comunităților locale și folosirea iresponsabilă a banilor publici în campania internă pentru șefia PNL. Deaseamenea arată minciuna lui Cîțu că a făcut un munte de datorii pentru a face investiții.
PSD cere imperativ continuarea finanțării PNDL! Oamenii au nevoie de infrastructura locală pentru a avea o viață mai bună. Însă în acest an, alocările pentru PNDL au fost cu premeditare mult mai mici față de cât s-a consumat anul trecut – 3,8 miliarde lei față de 6,6 miliarde lei în 2020, o reducere cu 42%! Banii deja s-au epuizat! Cât de incapabil să fii ca guvern pentru ca banii prevăzuți în martie, pentru un an întreg, să se termine în iunie?
La Arad au rămas fără finanțare 121 de proiecte în valoare totală de 645 milioane de lei. Vorbim despre proiecte de anvergură ca modernizarea drumurilor Bârsa-Sebiş-Moneasa, Nădab-Seleuş, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa, dar şi construirea spitalului nou de psihiatrie de la Căpâlnaş şi realizarea secţiei de Oncologie pe strada Vicenţiu Babeş. Prin acest act nesăbuit Guvernul Cîțu spune STOP în județul Arad la investiții vitale precum asfaltări, reţele de apă şi canalizare ori reabilitări ale şcolilor, toate cu o importanţă uriaşă pentru localităţile din județ.
Sunt mii de proiecte în derulare care trebuie să fie terminate! Este inacceptabil să nu le fie asigurată finanțarea rapidă, mai ales în condițiile în care guvernele Orban și Cîțu au îndatorat România cu peste 49 de miliarde de euro, respectiv 239,3 miliarde lei în intervalul noiembrie 2029 – 15 iunie 2021, potrivit informațiilor oficiale ale ministerului Finanțelor.
Unde-s banii ? Că nu se văd nicăieri! Alocațiile n-au crescut cum precede legea, pensiile și salariile au înghețat, economia n-a primit sprijin în pandemie, infrastructura e la pământ, marile orașe se sufocă în mizerie, investițiile nu există nici măcar pe hârtie – exemplul cel mai notoriu este eșecul repetat al PNRR!
Cîțu și pe Orban au promis că țara nu va avea de suferit din cauza luptei lor interne pentru șefia PNL. Din nefericire pentru România este încă o minciună!” , afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
No comments so far.
Be first to leave comment below.