CSALB avertizează: Atenție la firmele care promit ștergerea din Biroul de Credit!
EconomieUltimele stiri 23 iunie 2021 admin 0
Începând cu anul 2019, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) înregistrează o creștere a numărului de cereri prin care consumatorii solicită ștergerea înregistrărilor din Biroul de Credit. Din păcate, soluționarea acestor cereri nu se poate face printr-un proces de negociere cu banca sau cu IFN-ul, așa cum se întâmplă, de regulă, în cadrul procedurii de conciliere. CSALB trimite cererile primite către instituția de credit sau către instituția financiară nebancară, iar aceasta pot doar să verifice corectitudinea înregistrării consumatorului în această bază de date. Din acest motiv, 9 din 10 cereri care au ca obiect ștergerea din Biroul de Credit sunt respinse de bănci și IFN-uri, fiind clasate. Restul de 10% dintre cereri sunt soluționate amiabil, după sesizarea CSALB. Adică, decizia de ștergere a înregistrării aparține comercianților și nu mai implică o negociere în cadrul Centrului.
Din aceste motive, recomandăm consumatorilor să se adreseze direct băncilor și IFN-urilor pentru solicitări care vizează Biroul de Credit și să evite intermediarii care promit sau garantează succesul radierii acestor înregistrări.
“Asistăm la un fenomen care este deja foarte păgubos pentru mulți consumatori. Sunt pe piață câteva firme care promit radierea înregistrării în Biroul de Credit, iar apoi se îndreaptă în instanță împotriva consumatorilor pentru recuperarea unor sume care, cel mai probabil, sunt acceptate de aceștia prin contracte care prevăd onorariile acestor intermediari. Pe portalul instanțelor se poate vedea faptul că majoritatea solicitărilor sunt pentru suma de 1.500 de lei, iar în unele cazuri se ajunge și la executarea silită a consumatorilor care au avut încredere în promisiunea acestor firme. Numai în București sunt peste 50 de procese intentate de o singură societate care se ocupă cu acest lucru. În multe cazuri, probabil că oamenii au refuzat să mai plătească sumele prevăzute în contract, după ce încercarea de radiere din Biroul de Credit a eșuat. De aceea, facem un apel către consumatori să se informeze în detaliu despre riscurile la care se supun și să urmeze calea sigură și gratuită de rezolvare a acestei probleme: prin adresare directă către bancă sau IFN cu această solicitare. Dacă înregistrarea s-a făcut dintr-o eroare, radierea va fi făcută independent de intervenția unui intermediar care mai pretinde și bani pentru acest lucru. Cât despre cererile cu acest obiect transmise CSALB, le reamintim consumatorilor că este limitată capacitatea de negociere în cazuri în care există o legislație specială. În aceeași categorie intră și solicitările privind programul Noua Casă sau creditele cesionate către societăți care se ocupă cu recuperarea creanțelor, acestea nefiind supravegheate și reglementate de Banca Națională a României”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
No comments so far.
Be first to leave comment below.