Călin Bibarț: “Încă o promisiune pe care o onorăm, pentru Arad”
LocalUltimele stiri 25 mai 2021 admin 0
Primăria Municipiului Arad prin operatorul contractat în acest sens a demarat lucrările de reabilitare a treptelor de pe digul Mureșului, de la Podul Decebal până la Podul rutier Micălaca. Vorbim despre refacerea totală sau parțială a celor 41 de scări aflate de o parte și alta a digului. În cadrul aceluiași proiect, municipalitatea și-a propus și refacerea celor 12 rampe existente, precum și amenajarea altor două rampe noi, în cartierul Micălaca. Acestea vor avea lungimea de 24-28 de metri și lățimea de 2 metri. Constructorul are la dispozițe 12 luni pentru a finaliza lucrările.
“Este o promisiune mai veche făcută arădenilor pe care o onorăm. Hățișurile birocratice ne-au împiedicat să demarăm mai devreme aceste lucrări. Am început azi refacerea și recondiționarea scărilor de acces la Faleza Mureșului, din cartierul Micălaca spre centru și intenționăm finalizarea tuturor, anul acesta”, a declarat primarul Călin Bibarț.
Valoarea totală a proiectului „Reabilitare rampe și scări de acces pe digul Mureșului în municipiul Arad” se ridică la 654.305 lei.
No comments so far.
Be first to leave comment below.