Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a felicitat luni întreaga echipă a filmului „colectiv”, care a primit două nominalizări la Oscar.
„Felicit întreaga echipă a filmului „colectiv„, regizat de Alexander Nanau, pentru nominalizarea la Premiile Oscar 2021, în cadrul a două categorii: „cel mai bun lungmetraj documentar” şi „cel mai bun lungmetraj internaţional””, a scris Gheorghiu pe pagina sa de Facebook.
O altă nominalizare, precizează ministrul Culturii, pentru „cel mai bun lungmetraj internaţional”, aparţine filmului „Quo Vadis, Aida”, producător Cristian Nicolescu – „o coproducţie internaţională, la care România a asigurat finanţare prin CNC”.
„Astfel, România are trei nominalizări pentru una din cele mai importante distincţii ale cinematografiei: Oscar! Succes!”, a mai scris Gheorghiu. AGERPRES
No comments so far.
Be first to leave comment below.