News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Drum judeţean închis după revărsarea Crişului Alb, care a inundat 200 de hectare de teren Drum judeţean închis după revărsarea Crişului Alb, care a inundat 200 de hectare de teren
Please follow and like us:
Pin Share

Un drum judeţean şi aproximativ 200 de hectare de terenuri arabile au fost inundate, în noaptea de joi spre vineri, în zona Almaş – Dieci, din cauza revărsării Crişului Alb, unde apa atinge pe şosea un nivel de peste 20 de centimetri.

În urma precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, cotele au crescut pe mai multe cursuri de apă, iar Crişul Alb a depăşit nivelul de atenţie în câteva localităţi şi s-a revărsat pe terenuri arabile şi pe DJ 708 Dieci – Revetiş.

Primarul comunei Almaş, Aurel Costea, a declarat, pentru AGERPRES, că drumul a fost inundat pe două segmente, după revărsarea râului.

„Am fost noaptea să văd care este situaţia, că eram în alertă pentru posibile inundaţii, şi sub ochii mei creştea apa. Se circula greu pe porţiunile afectate, dar dimineaţă deja au fost puse restricţii”, a spus primarul.

Infotrafic a anunţat, vineri dimineaţă, că circulaţia este oprită temporar pe DJ 708 Dieci – Revetiş.

Primarul comunei Dieci, Ştefan Galea, a declarat că în zonă se poate circula doar cu utilaje agricole sau maşini mari.

„E o lamă de apă de vreo 25 de centimetri pe asfalt. Au fost puse semne că nu se poate trece cu maşina, dar cu utilaje sau maşini mari s-ar putea circula”, a explicat edilul.

Potrivit primarului din Almaş, peste 100 de hectare de terenuri agricole au fost inundate, însă deocamdată nu au fost afectate gospodării.

La rândul său, edilul din Dieci spune că între 80 şi 100 de hectare de terenuri sunt inundate.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, zona se află sub cod portocaliu hidro cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe Crişul Alb.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *