Continuă acțiunea de toaletare a arborilor din municipiul Arad
LocalUltimele stiri 5 ianuarie 2021 admin 0
La ora actuală, în municipiul Arad există 185.624 arbori inventariați, din care 80% au trecut de vârsta exploatabilității. Având în vedere această realitate, dar și fenomenele meteorologice tot mai agresive din ultima vreme, Primăria Arad a decis continuarea acțiunii de toaletare a arborilor din mai multe zone ale orașului.
Astfel, începând cu data de 12 ianuarie 2021, operatorii de spații verzi vor executa lucrări de ușurare a coronamentelor prin toaletări de refacere, cu riscul de a pierde un minim de 2% din arbori. Precizăm că se vor face tăieri agresive în coronament doar dacă este absolut necesară găsirea și eliminarea ramurilor uscate sau a celor cu scorburi foarte periculoase.
Primele intervenții sunt programate pe Bulevardul Revoluției unde arborii sunt foarte bătrâni și la fiecare furtună reprezintă un pericol pentru cetățeni și bunurile acestora. Următoarea zonă unde se vor executa lucrări va fi Calea Aurel Vlaicu, aliniamentul stradal situat între UTA și Podgoria.
Solicităm înțelegere din partea cetățenilor pentru a putea realiza aceste lucrări absolut necesare pentru a preveni tăierea (exploatarea) acestor arbori.
No comments so far.
Be first to leave comment below.