News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Arad: Tranzitarea frontierei cu Ungaria a fost reluată Arad: Tranzitarea frontierei cu Ungaria a fost reluată
Please follow and like us:
Pin Share

Tranzitarea frontierei cu Ungaria a fost reluată, după patru ore şi jumătate de la întreruperea cauzată de probleme în sistemele informatice din ţara vecină, a anunţat, marţi după-amiază, Poliţia de Frontieră Arad, însă în principalele puncte de trecere s-au format coloane de maşini, iar timpii de aşteptare sunt de până la cinci ore.

Conform informării făcute de către poliţiştii de frontieră arădeni, bazele de date ale autorităţilor maghiare funcţionează din nou de la ora 13,25.

La Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II s-au format coloane de maşini pe cele patru artere deschise pentru ieşirea din România, astfel că se aşteaptă până la 300 de minute pentru controlul documentelor, potrivit aplicaţiei de pe site-ul Poliţiei de Frontieră care monitorizează timpii de aşteptare.

La PTF Nădlac I se aşteaptă 60 de minute pentru ieşirea din ţară, iar la Petea (Satu Mare) se aşteaptă 90 de minute. În judeţul Bihor, la PTF Borş I şi Borş II se aşteaptă aproximativ 30 de minute.

La intrarea în România, timpi mai mari de aşteptare sunt la Petea, 90 de minute, şi Borş II, 30 de minute.

În cazul traficului greu, timpul de tranzitare ajunge la 360 de minute la ieşirea din România, în cazul PTF Vărşand (Arad). La intarare, se aşteaptă între 60 şi 120 de minute.

Autorităţile din Ungaria informaseră, marţi dimineaţă, că începând cu ora 9,00 (ora României) sistemul informatic nu funcţionează, astfel că nu pot fi efectuate formalităţile de frontieră pe sensul de intrare şi ieşire în/din Ungaria. AGERPRES

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *