Luni 18.iulie a.c.,jandarmii din cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere şi Ordine Publică Pecica, au fost sesizaţi de către persoana vătămată I. P., cu privire la faptul că în luna august 2008, fostul ei concubin a obţinut un credit pe card de 2.000 lei de la o societate de asigurări din mun. Arad, în urma încheierii unui contract de creditare în numele persoanei vătămate, însă fără a avea acordul acesteia. Aceasta şi-a dat seama despre cele întâmplate, în urma primirii a numeroase somaţii de plată a ratelor aferente creditului contractat.
În urma verificărilor efectuate, jndarmii arădeni, i-au identificat pe numiţii R. Camelia de 45 ani din mun. Arad şi M. Florin de 24 ani din oraş Pecica, jud. Arad, care au întocmit acte false pentru obţinerea unui credit.
M. Florin, profitând de naivitatea fostei concubine, i-a cerut actul de identitate, după care s-a deplasat, în cursul lunii august 2008, la sediul unei societăţi de asigurări. din mun. Arad, unde cu ajutorul agentului de asigurări de viaţă, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, R Camelia, cunoştinţă al acestuia, a încheiat un contract de creditare în numele fostei concubine, fără acordul ei, în urma căruia a obţinut un credit de 2.000 lei pe care i-a cheltuit în scop personal în decursul celor doi ani de zile.
Jandarmii, le-au întocmit persoanelor în cauză, actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunilor de „,,Înşelăciunea””, ,,Complicitate”, ,,Falsul în înscrisuri sub semnătură privată”, Uzul de fals”, ,,Falsul material în înscrisuri oficiale”, ,,Falsul intelectual” şi ,,Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor’’
Dosarul cu actele premergătoare începerii urmăririi penale a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, pentru continuarea cercetărilor.
No comments so far.
Be first to leave comment below.