Primele livrări ale noilor modele Dacia, din cea de-a treia generaţie, sunt programate pentru luna decembrie a acestui an, iar preţurile de pornire sunt de 8.400 de euro pentru Logan, 8.600 de euro în cazul Sandero, respectiv 12.050 de euro pentru Sandero Stepway, a anunţat, miercuri, constructorul auto într-un comunicat transmis AGERPRES.
Astfel, la numai o lună de la prezentarea oficială a celei de-a treia generaţii a modelelor Logan, Sandero şi Sandero Stepway, Dacia anunţă preţurile pe piaţa din România pentru noile vehicule.
Logan şi Sandero sunt disponibile cu trei motorizări, din care două pe benzină (cu puteri de 65 CP, respectiv 90 CP) şi o motorizare mixtă benzină-GPL, de 100 CP, sub denumirea comercială ECO-G. Ambele modele dispun de trei nivele de echipare (Access, Essential şi Comfort), oferind în acest mod un răspuns adecvat pentru aşteptările şi necesităţile unor categorii largi de clienţi atât particulari cât şi persoane juridice.
Potrivit sursei citate, pentru modelul Logan, preţurile variază între 8.400 de euro (TVA inclusă) pentru versiunea Access – cu motorul SCe de 65 CP, şi 12.950 de euro (TVA inclusă) pentru versiunea Comfort, echipată cu motorul TCe 90 CVT.
În cazul Sandero, versiunea Access, echipată cu acelaşi motor SCe de 65 CP, este disponibilă la preţul de 8.600 de euro, în timp ce versiunea Comfort cu motorul TCe 90 CVT afişează un preţ identic cu cel al versiunii echivalente a modelului Logan (12.950 de euro, cu tot cu TVA).
În ceea ce priveşte modelul Sandero Stepway, acesta este propus în două versiuni de echipare (Essential şi Comfort), cu motoarele TCe de 90 CP şi ECO-G de 100 CP, iar preţurile variază între 12.050 de euro (inclusiv TVA) pentru versiunea Essential cu motorul TCe de 90 CP, respectiv 14.050 de euro (TVA inclusă) pentru versiunea Comfort, cu motorul TCe 90 CVT.
Toate modelele beneficiază de garanţia de trei ani sau 100.000 km şi primele livrări sunt programate în cursul lunii decembrie 2020.
Sursa: agerpres.ro
No comments so far.
Be first to leave comment below.