News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Primul proiect important inițiat de Călin Bibarț, drum expres Arad-Oradea Primul proiect important inițiat de Călin Bibarț, drum expres Arad-Oradea
Please follow and like us:
Pin Share

În cadrul întâlnirii de la CJ Arad, primarul Călin Bibarț împreună cu Florin Birta, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor și Iustin Cionca, președintele CJ Arad au semnat parteneriatul de implementare pentru realizarea drumului expres Arad-Oradea și acordul de asociere în vederea achiziționării în comun a  serviciilor de actualizare a studiului de fazabilitate în vederea realizării acestui proiect.

Acesta este printre primele proiectele de anvergură locală și regională inițiate de către primarul Aradului,  Călin Bibarț.

Dincolo de unirea celor două municipii și a celor două județe Bihor și Arad noi, ca oraș, avem un interes major și punctual, respectiv cartierul Gai care în momentul de față este străbătut de o centură cu traficul intens specific. Drumul expres Arad-Oradea nu numai că va lega autostrada noastră în regim de centură cu autostrada Borș-Oradea, dar mai mult decât atât el va ocoli și cartierul Gai și astfel vom obține o nouă centură a orașului care va scoate tot traficul greu din cartier și din oraș.  Astfel se va închide inelul cu centura de Sud-Est, pe care o construiește Consiliul Județean Arad în oglinda acestui proiect.

În numele arădenilor nu-mi rămâne decât să le muțumesc partenerilor din CJ Bihor și Primăria Oradea și sper să fim sănătoși ca peste câțiva ani să inaugurăm acest drum. ”, a detaliat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

E un proiect important pentru zona de vest a României. Va fi un punct de dezvoltare pentru ambele județe, pentru ambele municipii reședință de județ și în ceea ce mă privește voi face tot ceea ce ține de mine ca acest proiect să devină realitate. Timpul ne presează trebuie să demarăm cât mai repede procedurile de licitație pentru selectarea unei firme care să actualizeze acest studiu de fezabilitate abandonat de 10 ani de zile și de asemenea în etapa imediat următoare după depunerea cererii de finanțare și aprobarea acesteia să demarăm procedura de licitație pentru selectarea unui constructor în așa fel încât să putem derula cât mai repede o bună parte din lucrările de construcții în actualul exercițiu financiar” a declarat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan

Drumul expres Arad-Oradea va avea o lungime de 134 km și va conecta autostrada A1 Nădlac -Arad -Timișoara  cu A3   Oradea – Cluj .

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *