News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

După mijlocul lunii se va circula pe asfalt proaspăt între Arad și Horia! După mijlocul lunii se va circula pe asfalt proaspăt între Arad și Horia!
Please follow and like us:
Pin Share

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, informează că la sfârșitul săptămânii viitoare, dacă vremea bună va ține cu arădenii, vom putea circula pe asfalt nou, dar încă în condiții de șantier, pe drumul județean Arad-Șiria, de la Arad la Horia, pe ambele benzi! Lucrările de asfaltare au început și între Horia și Șiria, dar constructorul s-a concentrat cu prioritate pe primul tronson, în această fază a lucrării!

În cursul zilei de ieri, pe șantier s-a terminat de asfaltat si banda stângă de la șoseaua de centură a Aradului până la intersecția cu drumul spre Vladimirescu. Lucrările continuă astăzi și mâine înspre sensul giratoriu către Sânleani.

„Îmi doresc ca în această toamnă să se poată circula între Arad şi Şiria pe primul strat de asfalt. Nu se va interveni la drum nici pe raza localităţii Horia şi nici pe raza localităţii Şiria. Nu se va risca începerea iernii cu cele două localităţi aflate în plin şantier, pentru a nu crea disconfort cetățenilor, deoarece lucrările efectuate până la așternerea primului strat de asfalt presupun decaparea asfaltului vechi, săpatul fundaţiei drumului, refacerea și consolidarea acesteia. Asta ar însemna ca în interiorul celor două localități să avem toată iarna un drum desfundat”, a precizat Iustin Cionca.

Drumul Arad-Şiria-Pâncota, în lungime de 30 km, este modernizat din fonduri europene nerambursabile, câștigate de Consiliul Județean în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Valoarea lucrării este de 72 de milioane de lei. Acest tronson continuă cu alte lucrări, C.J.A modernizând tot drumul de la Arad la Moneasa, prin Horia-Șiria-Pâncota-Târnova-Buteni-Sebiș, ajungând în Moneasa și mergând încă 4 km, pe fostul drum forestier, până la limita județului Bihor. Valoarea totală a investiției este de aprox. 160 milioane lei (33,5 milioane euro), iar lungimea tronsonului modernizat este de peste 90 km!

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *