Iustin Cionca: 5,4 milioane de lei de la Guvern pentru drumul Bârsa-Moneasa și Spitalul din Căpâlnaș
LocalUltimele stiri 5 august 2020 admin 0
Consiliul Județean Arad a primit astăzi 5,4 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării, reprezentând valoarea lucrărilor executate pe drumul județean Bârsa – Moneasa-Limită judeţ Bihor și la Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaș. Sumele au fost achitate constructorilor celor două obiective, iar ministerul le-a decontat cu foarte mare viteză. Cele două obiective au fost câștigate de Consiliul Județean Arad prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
„Până la toamnă vom avea primul strat de asfalt, până la Moneasa inclusiv! Și sper ca până la sfârșitul anului să avem stratul de asfalt și pe Pâncota-Buteni, unde se avansează într-un ritm susținut. Dacă adăugăm la asta faptul că se lucrează intens și pe drumul Arad-Șiria-Pâncota, anul viitor vom putea ajunge la Moneasa pe două rute înnoite, pe drumuri de foarte bună calitate. În ce privește spitalul de la Căpâlnaș, acolo lucrarea este aproape finalizată în roșu, urmează finisajele interioare și exterioare. Sper ca și acolo să finalizăm șantierul înainte de termen, cu atât mai mult cu cât suntem la zi cu plățile și depinde doar de constructori să își primească banii cât mai repede”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Faptul că Guvernul decontează cu rapiditate sumele investite prin Programul Național de Dezvoltare Locală este încurajator și pentru autoritățile locale, și pentru constructori. Cu câteva săptămâni în urmă, aceeași viteză și responsabilitate față de nevoile Aradului le-am constatat din partea Guvernului României la acordarea daunelor pentru reparațiile în urma inundațiilor din luna iulie, a precizat Iustin Cionca.
No comments so far.
Be first to leave comment below.