Final de stagiune cu sală plină la Teatrul Clasic "Ioan Slavici"

Please follow and like us:

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a închis stagiunea cu un spectacol cu mare „priză” la public. (Re)Întâlnirea cu „Amoc“, ce poartă inconfundabila semnătură a regizorului Alexander Hausvater, a făcut sală plină. „Reprezentaţia de duminică seara a marcat închiderea stagiunii 2010 – 2011 a Teatrului Clasic «Ioan Slavici» Arad. Sutele de spectatori care au venit alături de noi la această reprezentaţie specială a spectacolului «Amoc» ne-au demonstrat, încă o dată, că, pentru oraşul nostru şi oamenii săi, teatrul reprezintă un loc special, o casă a sufletului şi a sensibilităţii. Iar prin faptul că, pentru a câta oară?, aţi fost alături de noi, ne-aţi dat curaj să mergem mai departe şi să muncim spre bucuria şi mulţumirea dumneavoastră, a spectatorilor noştri. Acum, la final de stagiune, facem o reverenţă adâncă în faţa dumneavoastră, mulţumindu-vă încă o dată pentru întâlnirile noastre speciale. Şi ne dorim să ne regăsim cu bine, în stagiunea viitoare, aici, în acest teatru pe care, cu toţii, îl iubim”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Spectacolul „Amoc” încântă, incită, emoţionează datorită unui melanj artistic format din elemente de mare valoare: viziunea regizorală, jocul actoricesc, muzica, decorul şi costumele – acestea din urmă reprezentând, la rândul lor, adevărate personaje, fiecare cu viaţa lui, separată. Pe vremuri, silueta vaporului ar fi fost reprodusă la scară rezonabilă. Azi, ea se construieşte cu tehnică frugală şi de mare impact printr-o pasarelă care traversează scena. În afară de sfârşit, când medicul va pluti în moarte alături de iubita sa, veşnic, pe mare, actorii performează cap-coadă în decorul suspendat de doi metri lăţime. Ceea ce, să recunoaştem, dă tensiune şi ritmează spaţiul de o manieră destul de neobişnuită iar asta graţie inspiraţiei scenografului Onisim Colta.
Totul ia fiinţă pe orizontala suspendată. Peisaje variate se creează din costumele (imaginate de Florilena Popescu) şi mişcările decupate din diferitele orizonturi culturale. Pe corpurile în permanentă mişcare se lipesc mărci stilistice indiene şi eroii mitici ai buddhismului sau mondenităţi ale lumii bune de pe vapor: petreceri, conversaţie, tenis etc. Totul curge într-un tempo susţinut. Atmosfera e esenţializată: nu defilarea amplă a detaliilor îl interesează pe regizor, ci semne minime, lesne recognoscibile, exotice, care să contextualizeze cu uşurinţă. Istoria personajelor e oricum luxuriantă, aşa că fundalul se plăsmuieşte din element uman deplasat cu uşurinţă de la cadru la cadru. Excesul de teatralitate al story-ului se vede, încă o dată, contrabalansat de imagini filmice. (newsar)