La mijlocul lunii mai, Mișcarea Arădeană trăgea un semnal de alarmă asupra pericolului desființării județelor. Iată că s-a dovedit că motivele de îngrijorare au fost întemeiate. Propunerea unilaterală a Președintelui Traian Băsescu, și ulterior preluată de PDL, aduce prejudicii atât buzunarului cetățenilor, cât și a democrației din România.
Confruntați cu un plan de comasare al cărui precedent există doar în perioada stalinistă a țării noastre, venit dintr-un singur spectru politic din România, Președintele Traian Băsescu și PDL, rămâne de datoria tuturor de a pune interesul democrației în România mai presus decât cel electoral-politic.
Comitetul pentru Salvarea Județului Arad
CSJA este o alianță de organizații ale societății civile, instituții publice, filiale ale partidelor politice sau alte tipuri de organizații, fără personalitate juridică, deschisă tuturor persoanelor fizice și juridice care înțeleg să lupte împreună, în mod organizat și în limitele legii pentru a împiedica desființarea Județului Arad.
Având printre motivele constituirii, stoparea centralizării și subminării dezvoltării economice și universitare pe care desființarea județului o aduce arădenilor, CSJA trece la implementarea unor acțiuni imediate de consultare publică și presiune asupra factorilor de decizie.
Acțiuni
- Inițierea unui Referendum județean privind Desființarea Județului Arad
- Trimiterea unor scrisori deschise factorilor de decizie PDL-UDMR (președinți de filiale locale,primari,viceprimari,președinte Consiliu Județean,prefect) prin care sunt invitați să-și exprime public poziția față de desființarea Aradului.
- Masă rotundă la care vor lua parte personalități de cultură și istorie ale Aradului, reprezentanți ai societății civile precum și toți membrii spectrului partidelor politice (inclusiv PDL-UDMR).
- Organizarea unor acțiuni de protest și pichetare a instituțiilor ce sprijină desființarea județului.
- Adresarea de petiții și scrisori instituțiilor Uniunii Europene (Comitetul Regiunilor, Comisia Europeană etc.)
- Posibilitatea înființării, la nivel național, al „Ligii Județelor Abuziv Desființate”
(comunicat Miscarea Aradeana)
No comments so far.
Be first to leave comment below.