News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

fARAD continuă în București, la UrbanEye fARAD continuă în București, la UrbanEye
Please follow and like us:
Pin Share

Patru dintre cele 17 filme documentare prezentate la fARAD în acest an vor fi proiectate și în Capitală, în parteneriat cu festivalul UrbanEye, Revista Zeppelin și Centrul Cultural Expo Arte.

Caravana documentarelor fARAD continuă. Proiecția „Monrovia, Indiana” de Frederick Wiseman a fost deja la Cinemateca TIFF, la Cluj, iar alte câteva titluri ajung la București, în cadrul Festivalului UrbanEye, propunând nu doar proiecții de film, ci și o invitație la dialog.

 

Cea de-a șasea ediție UrbanEye Film Festival se desfășoară între 6 și 10 noiembrie, având în prim plan filme și evenimente care aduc în discuție relația dintre oraș și natură. fARAD, în acest an, a inclus filme sub genericul „Harta și Teritoriile”, seria fiind curatoriată de noul director artistic al festivalului, Dimitris Kerkinos.

 

„Orașele și teritoriile sunt organisme vii care ne influențează în mod direct. Habitatul creează mentalități, valori, viziuni asupra lumii. Formează oamenii diferit. Selecția din acest an a avut în vedere documentare care se concentrează pe tematica spațiului și care arată diferitele aspecte ale vieții urbane în lume”, a declarat Dimitris Kerkinos.

 

Așadar, joi, 7 noiembrie, de la ora 19.00, la ARCUB, va avea loc proiecția filmului „Lumea de la picioarele tale” de Jeremy Workman: invitația de a descoperi la pas străzile New York-ului alături de protagonistul Matt Green.

 

Vineri, 8 noiembrie, ora 19.00, tot la ARCUB, în prefața filmului „Havana, de la înălțime” de Pedro Ruiz, propunem o conversație despre Orașul ca personaj de cinema, între regizorul Paul Negoescu, directorul de imagine Tudor Mircea și arhitectul Ștefan Ghenciulescu (Zeppelin), moderată de Corina Șuteu, președintele fARAD. Conversația va fi urmată de unul dintre hiturile fARAD din acest an – un documentar dedicat Havanei, văzută prin poveștile celor care locuiesc în case improvizate pe acoperișurile clădirilor, martori de la înălțime ai unei societăți în continuă schimbare.

 

Duminică, 10 noiembrie, de la ora 15.30, la Cinema Elvire Popesco, fARAD prezintă „Orașul ascuns” de Victor Moreno, o experiență cinematografică imersivă în subteranele Madridului. În aceeași zi, va urma proiecția specială a filmului „Timebox” de Nora Agapi, accesibilizată și persoanelor cu deficiențe de vedere, cu ajutorul Fundației „Cartea Călătoare” (duminică, 10 noiembrie, 19.00, Cinema Elvire Popesco). Un portret intim al tatălui regizoarei, profesorul Ioan-Matei Agapi, care deține o colecție unică de filme și fotografii, documentând aproape 50 de ani din istoria Iașiului.

 

Filmelele fARAD la UrbanEye compun un univers paralel al orașului trăit de locuitori sau explorează spații nevăzute, aflate sub realitatea zgomotoasă a străzilor și trotuarelor.

 

Accesul la proiecțiile de film se face pe baza unui bilet individual sau a unui abonament. Biletul pentru proiecția „Havana, de la înălțime” include și participarea la dialogul „Orașul ca personaj de cinema”. Biletele pot fi achiziționate online prin: https://eventbook.ro/program/urbaneye.

 

Programul integral și informații suplimentare se găsesc la: www.urbaneye.ro și www.farad.ro.

 

Proiect realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Expo Arte, cu sprijinul ARCUB.

 

Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, Festivalul de film documentar fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu, președintele festivalului, și a Film ETC., în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Asociația Film ETC. (producător general Oana Radu și consultant programare Mihai Chirilov), în parteneriat cu 111 Film (Eugen Lumezianu). Co-fondator: Mona Nicoară. Începând cu ediția 2019 directorul artistic al festivalului este Dimitris Kerkinos. Ediția 2019 a fARAD a fost realizată cu sprijinul Uniunii Cineaștilor din România.

webeditor

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *