Consiliul Județean Arad a rectificat Bugetul de venituri și cheltuieli al instituției, alocând sume importante din excedentul bugetar, pentru finanţarea unor investiții și pentru buna funcționare a aparatului propriu, cât și a altor instituții subordonate.
„Sunt sume din excedentul bugetar, rezultat al economiilor sau a altor alocări neconsumate. Această rectificare este realizată pentru asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind dezvoltarea economică, situațiile de urgență, serviciile sociale pentru protecția copilului și a persoanelor cu handicap, cultură, educație și administrarea drumurilor județene. Practic, pentru bunul mers al instituției și a unor instituții subordonate, cât și pentru suplimentarea unor investiții”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
S-au alocat 1.328.000 lei în anul 2019, pentru lucrările de reabilitare/ modernizare a imobilului situat în Arad, calea A. Vlaicu nr. 56 – 76, deoarece se vor executa lucrări în avans față de graficul de execuție. O majorare de 1.213.000 lei se înregistrează și la reabilitarea imobilului de pe Bd. Revoluției, nr. 81, tot datorită executării în avans a unor lucrări. „Este important faptul că firmele care lucrează la cele două imobile au un ritm de muncă susținut, mai rapid decât termenele preconizate inițial”, a precizat Iustin Cionca.
La capitolul drumuri, s-au realocat anumite sume, de la unele lucrări care nu au mai fost demarate sau care s-au demarat cu întârziere, banii fiind direcționați către lucrările care au un stadiu mai avansat de execuție, peste cel preconizat sau către investiții noi. „Birocrația excesivă a făcut ca unele lucrări să demareze mai târziu decât ne-am planificat și, implicit, lucrările să nu fie făcute în conformitate cu cele prevăzute la începutul anului. Economiile rezultate au fost redirecționate către alte investiții”, a subliniat președintele Iustin Cionca. Ca investiții noi, s-au inclus spre finanțare următoarele obiective:
– Amenajarea platformelor pentru verificarea tonajelor autovehiculelor, cu amplasament pe drumurile județene DJ 682 (în Secusigiu), DJ 682 (Lipova), DJ 682 (Birchiş) şi DJ 708A (Târnova) – 1.743.000 lei;
– Construire stații de autobuz pe raza comunei Fântânele – 479.000 lei;
– Totemuri intrare în Județul Arad, pe raza comunelor: Birchiș, Zăbrani, Secusigiu, Craiva, Apateu – 578.000 lei;
– Reabilitare DJ 794 km 4+200-21+400 și 23+100-25+800-DN79 Mișca-Apateu-Berechiu – 52.662.000 lei.
S-au mai alocat fonduri pentru Direcția Județeană de Evidență a Persoanei, la Complexul Muzeal Arad (regenerarea imaginii muzeului, deschiderea unor spații noi pentru asigurarea unui cadru inovativ – 1.787.000 lei), pentru Spitalul Județean, Spitalul de Psihiatrie Mocrea, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență etc.
No comments so far.
Be first to leave comment below.