Trafic restricționat pe autostrada Arad – Nădlac, din cauza unor lucrări de reparații
LocalNationalUltimele stiri 2 octombrie 2019 webeditor 0
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până la ora 19:00, circulaţia este restricţionată pe prima bandă şi pe banda de urgenţă pe sensul către Arad al Autostrăzii A1 Arad – Nădlac, pe tronsoanele kilometrice 558 + 100 de metri – 559 şi 556 + 300 de metri – 557 + 200 de metri, dar şi pe celălalt sens, pe tronsonul kilometric 553 – 554 (între municipiul Arad şi oraşul Pecica, judeţul Arad), pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii la partea carosabilă.
De asemenea, pe sensul către Capitală al Autostrăzii A1 Bucureşti – Râmnicu Vâlcea, pe tronsonul kilometric 92 – 90, în zona localităţii Căteasca, judeţul Argeş, se restricţionează circulaţia rutieră astăzi, până la ora 15:30, pentru efectuarea lucrărilor de asfaltare a suprafeţei carosabile.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona lucrărilor şi să semnalizeze orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie.
No comments so far.
Be first to leave comment below.