News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Centenar coral românesc, pe scena Filarmonicii de Stat Arad Centenar coral românesc, pe scena Filarmonicii de Stat Arad
Please follow and like us:
Pin Share

Asociația Culturală „Cantarad” a organizat, în perioada 14-18 octombrie 2019, în Sala Festivă a Colegiului Național Preparandia „Dimitrie Țichindeal” din Arad, un Masterclass de cânt și dirijat coral. Acest curs, care face parte din programul cultural „Aradul cântă”, a fost susținut de prof.dr. Emanuel Pecingină, maestru corepetitor la Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” din Bu­curești și formator dirijori-cor în cadrul programului național „Cantus Mundi”.

Masterclass-ul va fi urmat de două concerte la care vor performa și dirijorii masteranzi participanți la curs, iar programul este alcătuit exclusiv din muzică corală românească, după cum urmează:

  • Sâmbătă, 19 octombrie 2019, la ora 19:00, în Sala Mare a Palatului Cultural Arad;
  • Duminică, 20 octombrie 2019, ora 13:00, la Biserica „Nașterea Domnului” din Micălaca.

De-a lungul activității sale, maestrul Emanuel Pecingină a fost răsplătit cu numeroase distincții și premii, dintre care amintim: Madrigalist de onoare, Medalia jubiliară „Pro arte”, iar din partea admi­nistrației prezi­dențiale a României a primit, în anul 2013, distincția „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Din partea Episcopiei Caransebeșului a primit, ca recunoștință pentru concertul susținut pe soleea Catedralei Episcopale anul trecut, Medalia „Episcop Elie Miron Cristea”.

webeditor

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *