News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Simțiți căldura?

SportStiri sportive 13 decembrie 2017 admin 0

Please follow and like us:
Pin Share

Debutul noului sezon din tenisul masculin este așteptat cu sufletul la gură de iubitorii acestui sport, care au mai multe motive să fie nerăbdători. Luna ianuarie se anunță de-a dreptul incendiară, întrucât revin câteva nume mari ale circuitului ATP, care au stat departe de teren în ultimele luni.

Novak Djokovic” (CC BY-NC-ND 2.0) by mirsasha

Probabil cea mai așteptată apariție este a lui Novak Djokovic, jucător care a dominat competiția în perioada 2011-2016, când a stat în fotoliul de lider mondial timp de 223 de săptămâni. Sârbul a fost nevoit să-și încheie prematur acest an competițional, ca urmare a unei probleme la cot care îl afecta de ceva vreme, el însuși mărturisind că ar fi trebuit să ia o pauză după turneul de la Roland Garros, din 2016, când a triumfat în premieră la Paris. Pentru Djokovic, luna ianuarie este cea mai prolifică din cariera sa, întrucât a câștigat primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, de șase ori. Se va impune jucătorul din Serbia pentru a șaptea oară în 2018? În general, predicțiile din sportul alb sunt adevărate încercări, însă e clar că Djokovic va fi mereu pe lista favoriților, având în vedere trecutul său glorios la Melbourne.

Un alt tenismen care a lipsit foarte mult competiției este Stanislas Wawrinka, cel care a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi în vară. Jucător capabil să câștige în fața oricărui adversar de top după confruntări epice, dar să și piardă cu naturalețe în meciuri cu oponenți mult mai slab cotați, elvețianul reprezintă de multe ori sarea și piperul unui turneu. Campion la Australian Open în 2014, Wawrinka este nerăbdător să intre pe teren și să încânte spectatorii cu minunăția sa de rever cu o mână.

Andy Murray, US Open 2012” (CC BY-ND 2.0) by Marianne Bevis

Fără îndoială, Andy Murray arde de nerăbdare la rândul său să revină în competiție după aproape o jumătate de an de pauză forțată ca urmare a unei probleme la șold. Pentru scoțian, retragerea temporară din circuit a fost una frustrantă, întrucât acest lucru l-a costat primul loc în ierarhia mondială. Murray are însă potențialul de a reveni în lupta pentru fotoliul de lider, care va începe odată cu primul turneu din 2018. Britanicului nu-i va fi însă deloc ușor, și asta nu numai ca urmare a revenirilor jucătorilor enumerați mai sus, la care se adaugă Kei Nishikori și Tomas Berdych, ci și a concurenței tot mai mari pe care o aduc jucătorii tineri. Grigor Dimitrov, Alexander Zverev și Dominic Thiem au profitat de absența veteranilor și și-au făcut loc în Top 5, amenințând serios supremația altor doi jucători legendari, Rafael Nadal și Roger Federer, care ocupă în prezent primele două locuri în clasamentul ATP. Nadal și Federer sunt ultimii finaliști ai turneului de la Melbourne, astfel că au tot interesul să ajungă cât mai departe la ediția din 2018 pentru a nu pierde puncte extrem de prețioase în tentativa lor de a rămâne în frunte.

Așadar, se anunță un început de sezon palpitant, care are toate ingredientele neceare pentru a readuce tenisul masculin printre sporturile cele mai îndrăgite de oamenii din lumea întreagă.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *