News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

La iniţiativa deputatului PDL Claudia Boghicevici se deschide prima ludotecă pentru copiii rromi

National 5 noiembrie 2010 admin 0

când prima ludotecă îşi deschide porţile.Ludoteca va funcţiona pe lângă Biserica „Oaze de viaţă ’’ şi va fi deservită de doi voluntari – cadre didactice cu experienţă în activitatea cu copiii rromi. Î1 comunitatea rromă şi problemele acesteia reprezintă o preocupare permanentă. Împreună cu organizaţiile non guvernamentale Pro Prietenia1 dar educaţia ne deosebeşte”1 de ce nu1 deputat al Colegiului 2 Arad1 deputatul arădean a gândit înfiinţarea unui lanţ de ludoteci pentru copiii rromi. Concretizarea proiectului are loc1 Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului1 educaţi1 educatorii vor urma o programă cu teme de educaţie şcolară şi civică.„Evenimentul reprezintă un obiectiv îndeplinit prin efort propriu şi al partenerilor care au crezut în acest proiect. Am convingere1 Fundaţia Pro Prietenia va colecta laptele şi cornul de la copiii care dăruiesc această gustare copiilor rromi. Totodată1 în baza unui parteneriat cu câteva şcoli din oraş1 în cursul după-amiezelor1 în spiritul de a fi integraţi în modul cel mai firesc în societate. Am conceput ludoteca în aşa fel încât să-i ţinem şi pe părinţii acestor copii aproape şi chiar să lansăm şi1 Inspectoratul Şcolar Arad1 Pentru Claudia Boghicevici1 Primăria Arad - Direcţia de Asistenţă Comunitară1 prin Direcţia de Asistenţă Comunitară Arad se vor face demersuri pentru obţinerea unei mese calde pentru copiii rromi care provin din familii cu situaţie materială precară. O parte din jucăriile şi re1 să punem în practică conceptul de educaţie a adulţilor prin copii. Demersul meu nu se va opri aici. Intenţionez să iau legătura cu Autoritatea pentru rromi să găsim în parteneriat surse de finanţare p1 sub îndrumare1 Viitorul Copiilor Sântana1 vineri5
Please follow and like us:
Pin Share

Pentru Claudia Boghicevici, deputat al Colegiului 2 Arad, comunitatea rromă şi problemele acesteia reprezintă o preocupare permanentă. Împreună cu organizaţiile non guvernamentale Pro Prietenia, Viitorul Copiilor Sântana, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Primăria Arad – Direcţia de Asistenţă Comunitară, Inspectoratul Şcolar Arad, deputatul arădean a gândit înfiinţarea unui lanţ de ludoteci pentru copiii rromi. Concretizarea proiectului are loc, vineri, când prima ludotecă îşi deschide porţile.
Ludoteca va funcţiona pe lângă Biserica „Oaze de viaţă ’’ şi va fi deservită de doi voluntari – cadre didactice cu experienţă în activitatea cu copiii rromi. În cadrul celor trei întâlniri săptămânale cu copiii, în cursul după-amiezelor, educatorii vor urma o programă cu teme de educaţie şcolară şi civică.
„Evenimentul  reprezintă un obiectiv îndeplinit prin efort propriu şi al partenerilor care au crezut în acest proiect. Am convingerea că, sub îndrumare, aceşti copii pot fi valorizaţi, educaţi, în spiritul de a fi integraţi în modul cel mai firesc în societate. Am conceput ludoteca în aşa fel încât să-i ţinem şi pe părinţii acestor copii aproape şi chiar să lansăm şi, de ce nu, să punem în practică conceptul de educaţie a adulţilor prin copii. Demersul meu nu se va opri aici. Intenţionez să iau legătura cu Autoritatea pentru rromi să găsim în parteneriat surse de finanţare pentru copiii aflaţi în dificultate. Să nu uităm că natura ne aseamănă, dar educaţia ne deosebeşte”, a declarat deputatul Claudia Boghicevici (foto).
În ideea diversificării serviciilor oferite în cadrul ludotecii, în baza unui parteneriat cu câteva şcoli din oraş,  Fundaţia Pro Prietenia va colecta laptele şi cornul de la copiii care dăruiesc această gustare copiilor rromi. Totodată, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară Arad se vor face demersuri pentru obţinerea unei mese calde pentru copiii rromi care provin din familii cu situaţie materială precară. O parte din jucăriile şi rechizitele ludotecii a fost asigurată de Organizaţia de femei a PDL Arad condusă de Geanina Pistru.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *