News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Spectacole de colinde străbune la românii din Ungaria Spectacole de colinde străbune la românii din Ungaria
Please follow and like us:
Pin Share

Comunitatea istorică românească din Ungaria se pregătește să întâmpine sărbătoarea Nașterii Domnului, prețuind colindele și obiceiurile tradiționale românești.

În această perioadă, au loc spectacole de colinde, serbări la școlile unde învață copiii românilor, manifestări religioase. La aceste manifestări participă și diplomații români acreditați ăn Ungaria.
La Micherechi, în Ungaria, pe scena Casei de Cultură Gheorghe Dulău a avut loc sâmbătă, 17 decembrie 2016, cea de a VII-a ediție a Festivalului colindelor. Festivalul a reunit pe scenă grupurile corale ale tuturor confesiunilor din Micherechi. La evenimentul din acest an au asistat Excelența Sa, dl. Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, Excelența Sa, dl. Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Margareta Tat, primarul Micherechiului, autorități locale și numeroși invitați. În partea a doua a Festivalului colindelor de la Micherechi, pe scenă au urcat și grupul coral al Bisericii Baptiste din Sânnicolau-Mare (jud. Timiș), care au interpretat mai multe colinde și cântări. Toți participanții au fost invitați mai apoi să servească cozonac, oferit din partea Primăriei, potrivit datinii românești în astfel de împrejurări.
În data de 18 decembrie, la Gyula, în Catedrala istorică Sf. Nicolae, a avut loc prima ediție a Festivalului Colindelor la Gyula, în organizarea Episcopiei Ortodoxe Române a Ungariei. În fața românilor din Ungaria au concertat corul Pro Musica din Gyula, corul Bisericii Ortodoxe din Curtici (Arad) și corul din Medieșu Aurit (jud. Satu-Mare). Evenimentul a fost precedat de liturghia arhierească celebrată de PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria.
În data de 16 decembrie 2016, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a primit la sediul misiunii, un grup de colindători, elevi ai Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, coordonați de către prof.  Gheorghe Pătcaş  (originar din Micherechi).
În aceeaşi zi, un grup de studenţi  ai Facultăţii de Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii din Oradea, sub coordonarea prof. univ. dr. Ioan Horga, decanul Facultaţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, au efectuat o vizită la Gyula, ocazie cu care au prezentat colinde româneşti la sediul misiunii diplomatice româneşti, iar însoţiţi de către şeful misiunii, consulul general Florin Vasiloni, au vizitat Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB) şi Catedrala Ortodoxă „Sf. Nicolae” din Gyula. Cu ocazia vizitei la LNB, delegaţia orădeană a făcut o donaţie de carte pt bublioteca şcolii, fiind primiţi de către directorul acestei instituţii, Maria Gurzău Csegledi, Ildiko Pilan şi Andreea Cefan, directori adjuncţi și alţi membri ai corpului didactic.
În seara zilei de 18 decembrie, consulul general Florin Vasiloni a primit la reşedinţa sa pe PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, care a fost însoţit de către alţi clerici din cadrul episcopiei şi de membrii corului „Pro Musica”. Corul „Pro Musica” este un cor format în special din intelectuali români din Ungaria. Corul a împlinit în acest an 25 de ani de la înfiinţare. De la înfiinţare, mentorul grupului este artistul plastic Ştefan Oroian (membru al prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria). Timp de 20 de ani, corul a fost dirijat de către maestrul Gh. Fluieraş din Arad, în prezent fiind pregătit de către dirijorul Adrian Bughi, originar din acelaşi oraş.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *