Duminică, 27 martie 2011, la Curtici, într-un spectacol incendiar, s-a predat cheia Cetăţii Culturale de la primarul oraşului Curtici, Nicolae A. Aniţei, către primarul Ineului, Nicolae Mehelean. „Au fost şase luni de evenimente culturale deosebite, organizate în oraşul nostru. Noi vom continua să organizăm spectacole de bună calitate pentru cuticeni”, a declarat Nicolae Aniţei, primarul oraşului Curtici.
„Mulţumim Consiliului Judeţean pentru derularea acestui proiect, în care sunt implicate toate cele nouă oraşe ale judeţului. Vor urma la Ineu şase luni de evenimente orgaizate în parteneriat de către Cosiliul Județean, Centrul Cutural Județean și Primăria Ineu”, a subliniat Nicolae Mehelean, primarul oraşului Ineu.
La eveniment a participat şi Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, promotorul acestor evenimente.
Predarea cheii a avut loc în cadrul unui frumos spectacol folcloric la care, pe lîngă corurile şi formaţiile locale au participat grupul vocal „Sânzienele”, ansamblul „Junii Seleuşului”, ansamblul „Spicul” din Olari, orchestra „Rapsozii Zărandului” şi invitatul special Marius Ciprian Pop. „În cadrul proiectului «Cetate Culturală a judeţului Arad» au fost gazdă cinci din cele nouă oraşe ale judeţului şi pot spune, cu bucurie, că acest proiect a fost foarte bine primit, atât de cetăţeni, cât şi de administraţia locală”, a concluzionat Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
No comments so far.
Be first to leave comment below.