Senatorul Constantin Traian Igaș a participat astăzi, 9 martie a.c., la ședința Biroului Politic Național al PNL. În cadrul ședinței, conducerea PNL a stabilit ca întâlnirea Ligii Aleșilor Locali să aibă loc la Constanța, în perioada 2-3 aprilie.
“La această întâlnire se vor stabili strategiile PNL de abordare a campaniei elevtorale. În cadrul aceleași ședințe, candidații la primăriile reședință de județ care nu sunt în funcție vor beneficia de o pregătire de specialitate în domeniul administrației publice, dar și pe teme de comunicare publică” declară Constantin Traian Igaș, membru al Biroului Politic Național al PNL.
Conducerea PNL a stabilit că fiecare organizație județeană are obligația ca, în perioada imediat următoare, să își stabileasă obiectivul politic în procente și număr de voturi, pe fiecare localitate în parte, și să facă o informare în acest sens către Secretariatul General al PNL.
“Astăzi, în BPN, au fost validate candidaturile pentru sectoarele Bucureștiului dar și pentru alte municipii reșednță de județ și consilii județene. În momentul de față aproximativ 90% dintre candidaturi au fost validate de către BPN, rămânând ca în următoarele două ședințe să se valideze și celelalte candidaturi”, afirmă senatorul liberal, Constantin Traian Igaș.
CATALIN PREDOIU, AUDIAT LA DNA
NationalUltimele stiri 9 martie 2016 0
Cătălin Predoiu, numărul 2 în PNL, a fost audiat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Prim-vicepreşedintele liberarilor a fost chemat ca martor într-un dosar ANRP.
Cătălin Predoiu a fost chemat în legătură cu unul dintre dosarele ANRP.
„Sunt citat ca martor într-un dosar DNA și de aceea mă aflu aici. Nu am alte detalii să vă dau”, a spus Cătălin Predoiu.
El a mai spus că Ministerul Justiției „nu era implicat în chestiunea despăgubiror” acordate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Cătălin Predoiu a mai spus că e prima dată când este citat într-un dosar DNA.
Sursa: digi24.ro
Read moreCercetătorii de la Universitatea din Illinois au arătat că un consum săptămânal de broccoli poate contracara acumularea de grăsimi la nivelul ficatului, ceea ce creşte riscul de apariţie a cancerului.
Persoanele care consumă broccoli de 3-5 ori pe săptămână au prezentat un risc redus de cancer hepatic. Studiile de până acum au arătat că broccoli protejează împotriva cancerului de sân, de prostată şi de colon, scrie CSID.
Studiul a fost coordonat de Elizabeth Jeffery, profesor de nutriţie de de la Universitatea din Illinois, şi a fost publicat în Journal of Nutrition. Cercetătorii au subliniat că au analizat cobai care nu erau predispuşi genetic la obezitate, ci aceia care au ajuns astfel din cauza dietei. Aceştia şi-au motivat decizia astfel: majoritatea oamenilor nu sunt predispuşi genetic la obezitate, dieta occidentală fiind principala cauză. Dieta americanilor este plină de grăsimi saturate şi de zahăr, fiecare fiind convertite de ficat în grăsime corporală.
Sursa: descopera.ro
Read moreLa cea de-a treia întâlnire a angajaților Volkswagen de când a izbucnit scandalul emisiilor, Bernd Osterloh, șeful consiliului angajaților VW a atras atenția autorităților de reglementare din SUA să nu pedepsească prea sever grupul german, deoarece multe locuri de muncă ar putea fi desființate, transmit BBC și Deutsche Welle.
Dacă cel mai mare producător auto european va primi o amendă fără precedent de la Guvernul american, pentru softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, consecințele sociale pentru angajații VW din SUA și Europa ar putea fi „dramatice”, a avertizat șeful consiliului angajaților VW.
„Sperăm foarte mult că autoritățile din SUA vor ține cont de aspectele sociale și de cele legate de forța de muncă”, a afirmat, marți, Bernd Osterloh, la o întâlnire la care au participat aproximativ 20.000 de angajați Volkswagen, la sediul central din Wolfsburg, Germania.
Tot la acea reuniune, directorul general al VW, Matthias Muller, le-a declarat angajaților că va fi nevoie de câțiva ani până când vor deveni clare toate consecințele scandalului motoarelor trucate.
În SUA, VW ar putea fi amendat cu până la 48 miliarde de dolari (53 miliarde de euro) pentru încălcarea reglementărilor de mediu.
Pe plan global, Volkswagen are 120 de fabrici la care lucrează peste 600.000 de angajați, inclusiv 270.000 în Germania. În SUA, la uzina Chattanooga, din Tennessee, sunt aproximativ 2.200 de angajați.
Săptămâna trecută, Bernd Osterloh a anunțat că Volkswagen va plăti angajaților bonusuri pentru 2015, în ciuda costurilor legate de scandalul emisiilor.
„Schimburile suplimentare și orele lucrate peste program au fost ceva obișnuit în 2015. Și angajații au fost alături de companie în cazul Dieselgate (scandalul emisiilor)”, a explicat Bernd Osterloh, într-o scrisoare adresată angajaților VW.
Osterloh susține că, împreună cu directorul general al VW, Matthias Mueller, a stabilit ca angajații locali — aproximativ 100.000 — să fie recompensați cu bonusuri, a căror valoare urmează să fie stabilită.
Anul trecut, angajații locali de la fabricile VW din vestul Germaniei au obținut fiecare un bonus de 5.900 de euro.
Oficialii Audi, divizia de lux a VW, au informat că vor plăti în medie angajaților de la fabricile din Ingolstadt și Neckarsulm un bonus de 5.420 euro (5.890 dolari), în scădere de la 6.540 euro în 2014.
Scandalul motoarelor trucate, cel mai grav din istoria Volkswagen, a izbucnit în 18 septembrie, iar VW a pierdut peste 20 miliarde de euro din capitalizarea bursieră. Anul trecut, Volkswagen a informat că a pus deoparte 6,5 miliarde de dolari pentru a face față costurilor scandalului emisiilor.
Grupul Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. La rândul său, Audi a recunoscut că în cazul său 2,1 milioane de mașini pe plan global au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale.
Sursa: agerpres.ro
Read moreDe cele mai multe ori, durerile de cap la copii apar pe fondul deshidratării, răcelilor sau oboselii. Totuşi, acest simptom nu trebuie neglijat, pentru că poate fi semnalul şi unor afecţiuni mai grave. Află mai multe despre acest subiect în numărul din martie al revistei “Click! Sănătate”.
Febră. Copilul care prezintă unul sau mai multe episoade febrile poate acuza dureri de cap. De fapt, aceste dureri pot fi încadrate într-un context infecţios.
Afecţiuni neurologice. Durerile de cap persistente pot fi puse şi pe seama unei probleme neurologice. Pentru un diagnostic sigur, se recomandă unele investigaţii medicale.
Deshidratare. Mai ales dacă practică un sport, copiii se pot deshidrata uşor, această stare manifestându-se prin dureri de cap.
Afecţiuni oftalmologice. Copiii care au probleme cu ochii pot prezenta şi dureri de cap. În acest caz, se recomandă un control oftalmologic.
Nevralgii. Acestea apar, în general, la copiii cu vârsta peste 10 ani şi se manifestă prin junghiuri în zona capului, secreţii nazale abundente, stări de agitaţie şi de nelinişte.
Migrena. Durerile de cap însoţite de greaţă, vărsături, dureri abdominale şi sensibilitate la lumină anunţă o migrenă, de care pot suferi atât copiii mai mari, cât şi sugarii.
Traumatisme. Loviturile la cap apărute în urma căzăturilor sau loviturilor de orice fel duc la dureri ce necesită investigaţii medicale de urgenţă. În aceste cazuri, durerile de cap se pot croniciza.
La ce trebuie să fie atenţi părinţii
În cazul copiilor mici, care încă nu-şi pot exprima stările prin cuvinte, părinţii trebuie să fie atenţi la comportamentul lor. La micuţi, durerea de cap este însoţită de lipsa poftei de mâncare, de agitaţie şi de tulburări de somn precum somnolenţa neobişnuită.
Ce investigaţii sunt necesare
Examen fizic. Medicul va evalua starea copilului prin măsurarea greutăţii şi înălţimii, a circumferinţei capului, a tensiunii şi a pulsului. De asemenea, doctorul va solicita detalii despre istoricul durerilor de cap, durata lor, modul în care se manifestă şi factorii declanşatori.
Examen neurologic. În funcţie de gravitatea durerilor de cap, medicul specialist va solicita tomografie computerizată sau RMN.
Sursa: click.ro
Read moreCANDIDATUL PENTRU PRIMARIA CURTICI, DIN PARTEA ALDE, A IMPARTIT FLORI DE ZIUA FEMEII
PoliticaUltimele stiri 8 martie 2016 0
Pe lângă stilul de viaţă sedentar, fumatul şi stresul, unele alimente pot duce la creşterea nivelului de colesterol „rău“. Descoperă în rândurile de mai jos care sunt alimentele pe care trebuie să le eviţi dacă ai probleme cu colesterolul!
Puiul prăjit sau șnițelul de pui
Un ciocănel de pui prăjit conține mai mult colesterol decât un hamburger sau o porție de înghețată, deci evită aceste bombe de colesterol. Deși carnea de pui este considerată ca fiind una dintre tipurile de carne foarte slabe, când vine vorba de șnițel de pui sau ciocănele prăjite, lucrurile se schimbă la polul opus.
Spune nu ficatului!!
Ficatul de vită conține 330 mg de colesterol, ceea ce înseamnă mai mult decât doza zilnică recomandată, care este de 300 de mg. Iar dacă ai colesterolul mare oricum, ar trebui să eviți ficatul, mai ales cel de vită.
Renunță la gustările precum chipsuri sau alte ronțăieli
Toate gustările care se iau de obicei între mese și sunt compuse din covrigei, chipsuri sau alte asemenea, conțin mult colesterol, aditivi periculoși și dau dependență. Așa că ai un motiv în plus pentru a renunța la ele, colesterol mare.
Paste cu brânză
Dacă mâncarea ta preferată sunt pastele cu brânză și ai colesterolul mare, află că de aceea nivelul colesterolului tău a luat-o razna. Persoanele care mănâncă des cartofi prăjiți sau paste au probleme cu colesterolul. Așadar, schimbă mâncarea preferată cu ceva mai puțin bogat în colesterol, cum sunt legumele la cuptor sau supele creme.
Înghețata
Înghețata este printre deserturile cu cel mai ridicat nivel de colesterol, chiar mai mare decât hamburger-ul sau gogoșile. Așadar, când ai colesterolul mare, renunță la înghețată și înlocuiește-o cu salate de fructe. Fructele conțin fibre și vitamine, vitale pentru scăderea colesterolului.
Friptură de vită
Carnea de vită este foarte sănătoasă și gustoasă, dar când colesterolul tău este mare, nu este deloc recomandat să mănânci friptură de vită. O bucățică de friptură de vită conține în jur de 22% din nivelul de colesterol pe zi, ceea ce este mult când ai colesterol mare.
Spune adio brioșelor
Brioșele la cafea sunt micul dejun cel mai simplu și delicios. Dar nu și atunci când colesterolul tău e prea mare. De cele mai multe ori acestea conțin 8 grame de grăsimi într-o singură brioșă și mult zahăr, exact ceea ce corpul tău cu colesterol mare nu are nevoie.
Hamburger sau cheeseburger, dușmanii colesterolului
Mâncarea fast-food este delicioasă, dar nu foarte sănătoasă. Un cheeseburger conține 85 mg de colesterol (nu cel sănătos), iar un hamburger 175 de mg de colesterol. Așa că, mai bine evită acest gen de mâncare dacă nu vrei să dezvolți boli grave.
Evită ouăle prăjite
Ouăle sunt o sursă excelentă de vitamine, dar nu și atunci când ai colesterolul mare. Omleta și ouăle ochiuri sunt excelente la micul dejun, însă când nivelul colesterolului este foarte ridicat, ar trebui să renunți o perioadă la ele.
Sursa: clicksanatate.ro
Read moreOamenii de ştiinţă din Elveţia şi Marea Britanie au realizat un studiu a cărei concluzie este că persoanele care sunt optimiste în general şi care cred că sunt sănătoase trăiesc mai mult decât oamenii pesimişti, care îşi fac griji din orice
Rezultatul acestei cercetări publicate în revista Psychological Science ar putea susţine ipoteza că diagnosticul fiziologic este mai eficient pentru predicţia duratei de viaţă decât mijloacele medicale, scrie One.ro.
S-a dovedit că persoanele care cred că sunt sănătoase trăiesc mai mult decât cele ale căror gânduri sumbre sunt preocupate de perspectiva duratei scurte a vieţii lor. Specialiştii consideră că o astfel de estimare optimistă a duratei de viaţă este chiar mai eficientă decât un stil de viaţă sănătos, cum ar fi renunţarea la fumat, a-ţi face prieteni sau alimentaţia.
Cu alte cuvinte, s-a descoperit că cel mai bun indicator al etalonului de viaţă este percepţia în legătură cu cât de sănătoasă se simte persoana respectivă. Concluzia studiului este că percepţia unei persoane asupra stării sale de sănătate ar trebui să fie luată în serios, potrivit One.ro.
Sursa: descopera.ro
Read more