News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

newsarad stiri arad

Ziua de 3 aprilie 1850 semnifică o dată memorabilă în istoria modernă a României şi un reper care şi-a câştigat un loc binemeritat în conştiinţa publică. Este ziua când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a înfiinţat Jandarmeria Română, printr-un Ofis domnesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi„. Această lege a dat Jandarmeriei statut juridic, legitimând-o în faţa celorlalte arme şi a naţiunii române.

Jandarmeria Română a fost înfiinţată din nevoia asigurării libertăţilor cetăţeneşti şi a ordinii de drept în stat, izvorâtă din spiritul european al vremii.

În aceste momente aniversare, trebuie a fi evocate tradiţiile şi evoluţia instituţiei. La 1 septembrie 1893, prin Decret Regal a fost promulgată Legea Gendarmeriei Rurale, instituţie de inspiraţie franceză, menită a veghea la siguranţa publică, menţinerea ordinei şi executarea legilor. Dealungul timpului, Jandarmeria Română a cunoscut numeroase transformări, însă în permanenţă s-a adaptat la acestea, fiind o instituţie modernă şi flexibilă.

Astăzi, după 162 de ani de la înfiinţare, arma Jandarmeriei a devenit o componentă puternică a Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, bucurându-se de un grad ridicat de încredere în rândul cetăţenilor.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *